Sportul...o activitate mult discutata. Cu totii stim ca beneficiile activitatii fizice sunt nenumarate, iar cand vine vorba de pareri contra acestea sunt aproape inexistente. Si cu toate acestea pentru foarte putini dintre noi, aceasta devine parte din viata noastra, desi in opinia mea ea ar trebui sa fie o rutina, precum hranirea. Nu vreau sa vorbesc aici despre gradul inimaginabil in care mi-a schimbat mie sportul viata in bine pentru ca e alta poveste pe care o sa o dezbat cu alta ocazie. Vreau doar sa spun ca e un lucru pe care ar trebui sa il practice oricine.
In primul rand, e greu sa dam startul. Cunoastem celebrele replici: de maine, de luni, de saptamana viitoare, de la 1 ianuarie etc. In al doilea rand....foarte putini oameni care au trecut peste etapa de inceput, reusesc sa nu renunte. Majoritatea practica sportul cateva saptamani sau luni pentru ca apoi sa se lase pe tanjeala. Am trecut si eu pe acolo. Stiu cum e. Intrebarea e in acest caz ce e de facut?
Comoditatea si lenea ne doare pe toti. Experienta mea adevarata cu sportul a inceput acu' cativa ani . O cunoasteti pe Carmen Bruma? Ei bine, revelatia am avut-o cand am vazut-o pe femeie in realitate. Pana atunci faceam miscare cand aveam chef (adica rar) pentru ca stiam ca e bine sa faci, ca ajuta, imi si placea pentru ca-mi dadea o stare de bine, dar nu suficient cat sa-mi fac un obicei din asta, un stil de viata.
Sportul presupune si efort, durere, lupta cu tine. Cand am vazut-o pe Bruma mi s-a aprins un beculet. Am fost atat de surprinsa, pe langa faptul ca tipa arata grozav, de cat de fresh e, de starea de bunadispozitie si de bine pe care o emana in jurul in ei, incat din acea clipa am fost convinsa ca miscarea face parte din reteta fericirii. Si asa si e. Incepand de atunci am inceput sa fac sport si nu am renuntat nici macar o saptamana. In primele luni recunosc ca nu a fost usor. Motivatia mea atunci cand nu aveam chef, mi-era lene, eram obosita si toate celalalte scuze pe care le inventam, era sentimentul pe care l-am avut cand am vazut-o pe Carmen. Pentru a retrai sentimentul acela mereu, ghici ce faceam! Mi-o imaginam pe Carmen sau cautam poze si filmulete cu ea. De asemenea, ma motivam amintindu-mi cum ma simt de fiecare data dupa ce fac sport, adica grozav (si nu exagerez).
Dupa cateva luni de munca intensa (faceam antrenamente zilnic sau o data la doua zile), au inceput sa apara rezultatele vizibile si pentru cei din jurul meu, semn ca aceasta nu a fost in zadar. Si ce poate fi mai minunat decat ca ceilalti sa observe si sa aprecieze rezultatele eforturilor tale? Totusi, chiar si acum inca exista riscul sa renunt. Cand ma confruntam cu asta, adaugam pe lista motivatiilor amintirea sentimentului pe care-l aveam cand cineva imi spunea ce bine arat, ca am slabit etc. Intre timp, pe masura ce ma motivam cu sentimentele de bine generate direct sau indirect de practicarea sportului, organismul meu a capatat obiceiul asta, pot spune ca a devenit dependent. Acum e o activitate uzuala, precum mancatul. Am nevoie de ea.
Tot ce e de facut e sa te joci cu senzatii. Si cum senzatiile oferite de practicarea sportului sunt pozitive intr-un numar mare, avem de unde sa ne hranim psihicul pentru a continua ceea ce am inceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu