sâmbătă, 5 octombrie 2013

"Spune-mi cum iti hranesti corpul si iti voi spune cum iti traiesti viata! " (3).

                       Motivele datorita carora ne alimentam


Am participat in weekend la un curs de nutritie si ghici motivul surprinderii mele! O discutie pe tema abordarii holistice a nutritiei! Stiu ca esti uimit, si eu am fost.

Avand in vedere ca ma asteptam la chestiuni pur tehnice, asteptarile mele au fost cu mult depasite. Acest lucru imi confirma pentru a n-a oara importanta cunoasterii personale prin intermediul comportamentului alimentar.

Bineinteles ca tipul asta de abordare are la baza si o explicatie stiintifica, dar nu vreau sa intru in amanunte acum.

Problema e ca mancand din alt motiv decat cel al foamei, tratam un efect, nu cauza.

Vreau sa te gandesti tu de cate ori mananci din cu totul alte motive decat cel ce vizeaza hranirea efectiva si de ce faci asta.

In articolele precedente am dezbatut subiectul abuzului de alimente specifice, precum si pe cel al diverselor comportamente alimentare. Observarea lor ne poate ajuta sa identificam diverse obiceiuri contra productive pe care le avem:


Intrebarea mea acum este: Care crezi ca sunt motivele pentru care mancam (altele decat foamea)?!

Lise Bourbeau sustine in cartile sale ideea ca exista 6 motive pentru care ne alimentam:
- din principiu
- din obisnuinta
- de emotie
- de pofta
- de lene.
Am sa le detaliez pe fiecare pentru a le putea intelege mai bine.

  •  Mancatul din principiu il efectuam pe baza unor temeri:
 - teama de a risipi ==> De cate ori nu ai mancat doar pentru ca nu te-ai indurat sa arunci un aliment? Daca te confrunti cu teama de risipire a mancarii, ar fi bine sa te gandesti inainte daca nu cumva o risipesti in organismul tau.

- teama de a nu fi pe placul cuiva ==> Vizita la parinti? Mama s-a straduit 2 zile intregi sa iti gateasca ! Cum sa o refuzi?! Daca se supara?! Suna cunoscut...?

- teama de a fi judecat ==> Ziua colegei de serviciu. Se canta "La multi ani!". Se imparte tortul. Toata lumea mananca. Ce o sa spuna daca tu refuzi sa mananci?! Te vor barfi, cu siguranta. E de preferat totusi decat sa iti intoxici organismul cu mizerii.

  •  Mananci din obisnuinta cand:
- mananci des si la aceleasi ore
- mananci mereu aceleasi lucru
- eziti sa mananci chestii noi

Cele doua tipuri de motivatii pot insemna faptul ca te lasi foarte mult controlat de credintele tale si de asemenea ca esti reticent fata de situatiile noi.

  • Acum partea mea preferata, mancatul de emotie:
- nu iti e foame cu adevarat, dar ceva te impinge sa mananci
- traiesti diverse emotii (furie, frustrare, suferinta, singuratate, plictiseala etc) si simti nevoia de a te refula in ceva

Daca observi ca mananci motivat de o emotie ar fi bine sa te intrebi daca nu cumva incerci sa iti suprimi unele emotii sau daca traiesti mai multe emotii decat lasi sa se vada. Incerci sa uiti durerea sau sa analizezi lucrurile?

Eu ma surprind de multe ori mancand in zilele cu incarcatura emotionala mare. Cand mananc imi refulez emotiile negative, imi tin mintea ocupata pentru a nu ma confrunta cu ele. Dar cum obiectivul meu la nivel constient e sa imi exprim emotiile, e necesar sa le identific mai intai, iar comportamentul alimentar imi da multe indicii in sensul acesta (da click aici pentru a afla ce spun comportamentele alimentare despre emotiile tale).
  • Mananci de pofta cand:
- iti place deoarece miroase bine
- esti atras la vederea unui aliment

Te consideri responsabil pentru fericirea altora si la randul tau cauti ca altii sa te faca fericit? E foarte probabil sa simti o stare de lipsa pe care incerci sa o umpli prin mancare.

  • Ai ca motivatie de a manca recompensarea atunci cand:
- tocmai ai terminat o sarcina de care esti mandru si ai tendinta sa mananci desi nu iti e foame
- ai muncit fara pauza si mancatul iti ofera relaxarea dorita

Daca mananci pentru a te recompensa inseamna ca te astepti ca ceilalti sa te recunoasca, sa te felicite, sa iti faca complimente. Prin urmare, se poate spune ca fericirea ta depinde mult de ceilalti.

Dupa ce public articolul stii care e urmatorul lucru pe care-l fac, nu?! Dau fuga  la frigider! :)) Glumesc!

  • Mananci de lene daca:
- accepti ce gateste altcineva
- alegi un fel de mancare ce nu trebuie preparat atunci cand esti singur
- alegi sa nu mananci decat sa iti gatesti
- iti cumperi mancare gata preparata

In acest caz, esti mult mai dependent de ceilalti decat pari. Porti cumva masti in prezenta celorlalti, nu esti autentic si actionezi in functie de alegerile lor deoarece nu te consideri suficient de important? Te-ai intrebat daca iti cunosti si crezi in propria valoare?

Eu aveam impresia ca sunt foarte independenta de felul meu. Privind insa obiceiul asta al meu in care nu as fi pus mana sa gatesc (folosind drept scuza faptul ca nu imi place), am constatat ca de fapt depind foarte mult de ceilalti si in alte aspecte ale existentei mele. Din momentul in care mi-am constientizat dependenta, am inceput sa actionez in sensul eliberarii de ea. In felul acesta m-am apucat si de gatit. Culmea e ca imi place si sunt din ce in ce mai incantata sa imi prepar mancarea pe care mi-o doresc!

Acum ca am discutat despre cele 3 subiecte cheie in ceea ce priveste nutritia (abuzul de anumite alimentele, comportamentele alimentare si motivele pentru care mancam), propun ca timp de o saptamana sa facem o radiografie a modului in care ne hranim. Pentru asta sfatul meu e alcatuirea unei liste in care sa notam zilnic urmatoarele:

- ora la care mancam, in dreptul careia sa scriem alimentele mancate(de preferinta si cantitatile)
- modul in care ne-am alimentat (vezi aici)
- motivul care ne-a determinat sa mancam

Lista ne va ajuta sa extragem niste concluzii interesante in privinta hranirii noastre si in acelasi timp sa solutionam problema alimentatiei defectuoase. Postul urmator va ilustra minunata mea lista personala. Te invit pana atunci sa-mi spui opinia sau intrebarile tale legate de acest subiect lasand un comentariu pe blog sau un mesaj fie pe adresa de mail (springfitjoy@gmail.com), fie pe  pagina de facebook (https://www.facebook.com/fitnesssexjoy)

Pe curand si SPOR LA TREABA ! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu